Bine ati venit pe blogul revistei - ORA DE ARHITECTURA

marți, 10 iulie 2012

Casele Feng Shui - cele cinci elemente in arhitectura

Întregul concept Feng Shui se bazează pe existenţa a cinci elemente, care nu reprezintă materiale fizice în sine. De pildă, ca să avem elementul „foc”, nu va fi nevoie să aprindem lumânări sau să avem un şemineu în care să ardă focul, în casa noastră. 

Fiind forme de manifestare ale energiei Qi, aceste elemente îşi fac apariţia în lumea materială „deghizate” în forme şi culori. Astfel, elementul „Foc” va fi regăsit în amenajări în roşu, portocaliu sau forme triunghiulare. În amenajarea interiorului este mai uşor să folosim cele cinci elemente în funcţie de configuraţia energetică a spaţiului respectiv.







Designerul se sfătuieşte cu consultantul de Feng Shui şi, luând în considerare dorinţele proprietarului, se ajunge la o îmbinare armonioasă a tuturor elementelor de luat în calcul: funcţiunea camerelor, mobilierul, lumina naturală şi, nu în ultimul rând, principiile Feng Shui. 

Dacă vorbim despre construcţia unei clădiri în care se doreşte încorporarea încă de la începu a elementelor Feng Shui, situaţia este diferită, însă şi aici există soluţii. Anumite forme sunt mai potrivite pentru reşedinţe, în timp ce altele sunt benefice pentru clădiri de birouri sau magazine. În funcţie de forma şi culoarea lor, vom putea stabili o clasificare a clădirilor. Bineînţeles că elementele vor apărea şi împreună, în proporţii variabile.

Elemente în designul clădirilor

Clădirile aparţinând elementului metal sunt recunoscute după forma sferică. De asemenea, culorile alb, auriu şi argintiu aparţin elementului metal. Clădirile în formă de dom sunt mai potrivite pentru afaceri, săli de concerte sau stadioane decât pentru reşedinţe, pentru că forma lor oferă dinamism şi energii în mişcare, iar pentru casele de locuit avem nevoie de stabilitate şi linişte. 

Elementul metal se poate vedea şi atunci când ferestrele sunt „decupate” în pereţi în formă rotundă sau semi-rotundă. De asemenea, apare atunci când mobilierul, forma încăperii sau scările închipuie arcuri de cerc. Mai cunoscute sunt acele „uşi ale lunii” din arhitectura asiatică, prin care se pot vedea grădinile frumos aranjate.


Elementul lemn se distinge prin culorile verde, eventual turcoaz, şi forme înalte, subţiri, asemănătoare tulpinilor unor plante. 

Elementul pământ este mult mai uşor de recunoscut. El este dat de forme rectangulare, atât în designul clădirilor, cât şi al încăperilor sau ferestrelor. Este cea mai potrivită formă pentru clădirile de locuit, oferind stabilitate. Nuanţele de maro aparţin şi ele de elementul „pământ”.


Elementul apă îl regăsim în forme ondulate, dar şi în culorile negru şi albastru. Aceste forme sugerează mişcare şi sunt mai potrivite pentru spaţiile publice decât pentru reşedinţe.

Text: Miruna Macavei
www.fengshui-traditional.ro

luni, 9 iulie 2012

O veche turnătorie - transformată în locuința contemporană

Clădirea prezentată fost transformată dintr-o veche turnătorie într-o superbă locuinţă familială, de către arhitecţii lituanieni de la Natkevičius. Aceştia au urmărit să deturneze scopul iniţial al edificiului, fără a-i distruge însă farmecul specific oricărei clădiri vechi. Reşedinţa din Pavilniai Regional Park, lângă Vilnius, capitala Lituaniei, este una dintre cele mai frumoase şi reprezentative clădiri de acest gen.



Avem de-a face cu o clădire atipică, în cadrul căreia s-a pus accentul pe păstrarea monumentului antic şi pe modernizarea acestuia. Dacă în general arhitecţii trebuie să aleagă între a restaura conform caracteristicilor o construcţie veche sau a construi din temelii una nouă şi modernă, la această casă s-a încercat o îmbinare a acestor două coordonate: Vechea clădire făcea parte dintr-o forjă de tunuri construită din cărămidă şi a fost restaurată, amenajată şi transformată pentru a fi locuită.

Casa de sticlă

Construirea unei locuinţe familiale moderne, pornind de la o veche turnătorie, a fost o adevărată provocare pentru arhitecţii lituanieni de la Natkevičius, însă rezultatele sunt pe măsura implicării în proiect. Şi-au propus să păstreze specificul acestei clădiri, modernizând-o în conformitate cu cerinţele şi nevoile clientului şi au reuşit cu brio, transformând-o într-un etalon al arhitecturii de calitate.


Arhitecţii au decis să păstreze vechea structură a turnătoriei şi să o protejeze, lăsând-o totodată la vedere. Astfel, au ales o variantă neconvenţională: au înconjurat-o cu pereţi de sticlă, o abordare ce aduce aminte oarecum de un obiect de valoare pus într-o vitrină de muzeu. Vechea turnătorie a fost transformată într-o casă contemporană, cu pereţii transparenţi, din sticlă, care au dublu rol: permit un volum arhitectural frumos, aşa încât interiorul din cărămidă galbenă este vizibil, şi facilitează accesul familiei la o privelişte superbă.

Cărămizi de Vinilius

Încăperea principală a construcţiei, loja din interior, realizată din cărămizi antice galbene, a avut parte de restaurare completă, devenind o încăpere modernă ce scoate în evidenţă aspectul unic al construcţiei.

Cărămizile galbene reprezintă însă elementul central al acestei case, cel care a dat tonul întregului ansamblu şi în jurul cărora s-a construit, la propriu, edificiul. Cărămizile au fost realizate într-o fabrică de cărămidă antică din Vilnius, fiind valoroase şi din punct de vedere istoric. Păstrarea cărămizilor ca element principal al acestei structuri dă o senzaţie plăcută de căldură şi rafinament casei.


Felul în care s-a ales protejarea vechiului edificiu, prin înconjurarea acestuia cu unul nou, contrastul dintre cărămidă galbenă şi sticlă, adică dintre vechi şi nou, pun în valoare o viziune arhitecturală unică, de mare rafinament.

 Elemente moderne


Ca şi structură, parterul clădirii este alcătuit din living, bucătărie, sufragerie şi dormitoarele copiilor, iar în aticul casei este amenajat dormitorul matrimonial. Au fost adăugate şi câteva elemente noi, pentru a întregi efectul de modernitate al acestei case. Astfel, la subsol s-a amenajat şi o baie turcească pentru relaxare. Clientul este un colecţionar de cărţi antice, aşadar nelipsită din acest proiect este biblioteca de la subsol ce cuprinde colecţia acestuia.


O superbă scară de lemn, cu balustrade negre mate, face legătura dintre cele două nivele şi subsol. Liniile minimaliste predomină şi în amenajarea interioară a construcţiei şi creează o atmosferă unitară, împreun cu structura arhitecturală.

Din punct de vedere cromatic s-a ales o elegantă combinaţie minimalistă între alb, negru şi galbenul cărămizilor antice. Combinaţia cromatică este pusă în valoare printr-o texturare specifică a materialelor, fiind îmbinată textura poroasă, a cărămizilor, cu luciul sticlei şi textura mată, neagră, a structurii şi a accesoriilor casei.


Arhitecţii au avut o misiune dificilă, aceea de a îmbina trecutul şi prezentul arhitecturii, păstrând coordonatele notabile ale acestor epoci. Noul şi vechiul se împletesc în cadrul acestui proiect, fără să contrasteze violent. Modernul completează vechiul şi îl pune în valoare, iar această combinaţie face edificiul să aibă un aspect cald, armonios şi antrenant.
Privind acest proiect, devine limpede că arhitectura nu înseamnă doar proiectarea unei clădiri, ci înseamnă construirea mediului în care se nasc trăiri şi se derulează istorii. Aşadar, o clădire veche nu este niciodată doar o combinaţie a unor elemente de construcţie. Ea păstrează specificul vremurilor trecute şi are potenţialul de a-l transpune în prezent.

marți, 3 iulie 2012

Hotelul Juvet Landscape - privelisti fascinante

Arhitectura poate pune în valoare natura Peisaje răpitoare fără să o distrugă sau să o obtureze. Hotelul Juvet Landscape din Norvegia se află în simbioză cu mediul înconjurător, pentru a crea un tip de mediu arhitectural cu totul nou, bazat pe contemplare şi pe deschiderea artificialului spre natural.



Hotelul Juvet Landscape a fost proiectat de biroul de arhitectură Jensen & Skodvin Arkitektkontor (JSA), format din arhitecţii Jan Olav Jensen, Børre Skodvin, Torunn Golberg Helge Lunder, Torstein Koch şi Thomas Knigge şi este amplasat în inima unei păduri pitoreşti, de pe malul râului Valdolla, în Norvegia. Hotelul a fost proiectat între anii 2004- 2007, iar construcţia a fost finalizată în anul 2008.

Peisaje răpitoare

Din punct de vedere arhitectural, construcţia este un etalon al minimalismului, natura fiind cea care are rolul principal. Volumele arhitecturale sunt aici doar instrumente care pun în valoare superbele peisaje înconjurătoare.




Acest hotel neobişnuit este constituit din şapte volume distincte, fiecare dintre acestea având unul sau doi pereţi de sticlă. Chiar dacă aceste volume par simpliste, poziţionarea lor strategică face posibil accesul la privelişti spectaculoase către munte şi pădure. Schema compoziţională asigură de asemenea şi un nivel înalt de intimitate, fiecare unitate având propria zonă „outdoor”. Volumele şi ferestrele sunt poziţionate în aşa fel încât, deşi sunt apropiate, singurul peisaj vizibil este cel natural. Din interior nu pot fi văzute clădirile învecinate.



Acest tip de dispunere strategică pune accentul pe exteriorul volumelor, pe ceea ce este văzut în afară şi nu pe ceea ce se află în interiorul camerelor de hotel. Avem de a face cu o translatare a centrului de interes dinspre interior spre exterior, toate aspectele interiorului fiind gândite special pentru a dirija privirea în afară.

O oaza de inspirație

Este un mod cu totul nou de a gândi spaţiile arhitecturale. Dacă în cazul unor construcţii convenţionale vorbim, în general, de o arhitectură peisagistică ce îşi propune să aducă un colţ de natură în interiorul proprietăţii construite, în cazul acestui hotel s-a dorit pur şi simplu dispunerea micuţelor volume arhitecturale în mijlocul unui colţ de natură ce pare neatins. Astfel, acestea dau senzaţia unei contopiri până la dispariţie cu mediul ce le găzduieşte.


 
În interiorul camerelor hotelului, senzaţia este aceea a unei zile petrecute în mijlocul naturii, chiar dacă această senzaţie este resimţită din spatele unor ferestre închise. Spaţiul deschis spre natură prin ferestrele dispuse pe toată lungimea pereţilor este ideal pentru a relaxa privirea şi a transpune clienţii în mijlocul naturii.

 Inetrioare moderne minimaliste

La prima vedere, cele şapte volume pot părea modeste ca şi redare arhitecturală, însă odată ce păşiţi în interiorul lor, veţi fi copleşit de frumuseţea peisajelor vizibile prin ferestrele panoramice. În cazul
acestui proiect se aplică perfect zicala „Less is more”: simplitatea aparentă amplifică efectul optic al vecinătăţii naturii.


Hotelul pune la dispoziţia vizitatorilor şi un centru spa, unde aceştia pot beneficia de tratamente specifice şi tradiţionale nordice. Interioarele sunt moderne. Câteva dintre camere sunt foarte colorate, însă majoritatea sunt simpliste şi neutre. Nu există două camere la fel. Cele mai multe încăperi sunt întunecate, pentru a nu distrage atenţia de la peisaj. Mobilierul este simplu şi minimalist, chiar modest, redus la minimul necesar pentru confort. Acest minimalism este însă compensat prin amplitudinea barocă a peisajelor vizibile din încăperi. 



Hotelul este conceput ca un loc perfect pentru evadare din cotidian şi nu o dată s-a dovedit a fi o adevărată oază de inspiraţie pentru vizitatorii săi. Fără doar şi poate, hotelul este unul dintre cele mai inspirate proiecte de acest tip şi face parte din elita arhitecturii ecologice, fiind în primul rând o arhitectură a pădurii, a simplităţii şi a naturii.

luni, 2 iulie 2012

Casa Bioclimatică - un proiect modern și ecologic

Casa bioclimatică este exemplul perfect de arhitectură ecologică şi noninvazivă în raport cu mediul înconjurător. Acest proiect pune accentul pe folosirea resurselor regenerabile pentru a asigura confortul locuinţei.

Proiectată de grupul de arhitecţi Ruiz Larrea and Associates, această casă familială este situată în Tenerife, în apropierea parcului eolian Granadilla al Institutului Tehnologic de Energii Regenerabile, fiind una din cele 25 de case bioclimatice încorporate în acest centru de cercetare.



Ventilaţie naturală


Casa este situată într-o zonă cu o activitate eoliană foarte intensă, însă proiectanţii acesteia au reuşit, printr-un design funcţional impecabil, să folosească acest aparent impediment ca pe un avantaj. 

Designul locuinţei a fost inspirat de Geria – un mod tradiţional de creştere a strugurilor în Lanzarote, realizat prin protejarea fructelor de vânturile puternice cu ajutorul unui perete semicircular realizat din rocă vulcanică.



Urmând acelaşi tipar, casa bioclimatică este înconjurată şi protejată cu ajutorul unui zid circular din piatră vulcanică Tosca. Ca urmare a acestui mecanism de protecţie, casa nu are nevoie de niciun alt sistem de încălzire sau de aer condiţionat, bazându-se complet pe strategiile pasive pentru a menţine interiorul cald sau rece, în funcţie de sezon. Ventilaţia naturală furnizată de briza vânturilor, efectul de stivă şi ferestrele protejate de jaluzele sunt cele care încurajează curenţii de aer să circule prin casă, asigurând o temperatură constantă şi optimă în interiorul locuinţei.

Acoperiş vegetal

Puţin îngropată în pământ şi protejată de peretele circular, casa este la adăpost în faţa vânturilor bucurându-se în acelaşi timp de o privelişte uimitoare către peisajul înconjurător. Nivelul superior al casei este constituit dintr-un acoperiş verde realizat dintr-o placă de beton umplută cu pământ şi plante. Datorită plafonului plin de verdeaţă, privită de sus, locuinţa aproape că se confundă cu mediul
înconjurător. Acest plafon are de asemenea un rol funcţional important în reglarea temperaturii interioare a locuinţei.



Plantele de pe acoperiş sunt întreţinute de un sistem de irigare prin picurare şi printr-un proces de evapotranspiraţie, care ajută la eliminarea căldurii din casă. Apa de ploaie este şi ea recoltată într-un rezervor de 2.000 litri. De asemenea, proiectul a prevăzut şi echiparea cu componente pentru un sistem solar pe partea de sud a casei. În cele din urmă, pentru izolarea termică a casei s-au folosit materiale locale, inclusiv piatra concasată Tosca şi cea de bazalt.



Chiar dacă principalele calităţi ale acestei locuinţe ţin de funcţionalitatea designului, nu putem spune că aspectul estetic a fost neglijat. Casa bioclimatică are un design modern foarte elegant, prin folosirea elementelor naturale cum ar fi roca vulcanică şi lemnul. Interiorul locuinţei pune de asemenea accentul pe elementele naturale, urmărinduse o perfectă armonizare cu exteriorul şi cu zidul de protecţie. Combinaţia dintre lemn, predominant în bucătărie şi baie, respectiv piatră, care domină aspectul dormitorului, este perfect pusă în valoare de geamurile mari care deschid orizonturile spaţiului interior spre un peisaj de vis.




Această casă este fascinantă pentru că a fost proiectată în aşa fel încât se comportă ca un organism viu, reuşind să se adapteze la condiţiile exterioare şi să profite de resursele pe care le are la dispoziţie. Locuinţa oferă un spaţiu de locuit liniştit, flexibil şi non-invaziv, folosind cât mai multe elemente regenerabile pentru a oferi condiţii de trai confortabile, într-un mod natural.

Proiectul este dovada vie a faptului că mediul înconjurător poate rămâne cât mai puţin afectat şi că natura poate fi protejată prin folosirea resurselor într-un mod eficient.

Arhitectmedia, www.arhitectmedia.ro