Bine ati venit pe blogul revistei - ORA DE ARHITECTURA
Se afișează postările cu eticheta feng shui birou. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta feng shui birou. Afișați toate postările

luni, 10 septembrie 2012

Apa în Feng-Shui, armonie, energie și prosperitate

În Feng Shui, elementul „Apă” poate fi utilizat pentru a obţine armonie, energie şi prosperitate. Există multe informaţii legate de acest aspect, în cărţile care vorbesc despre Feng Shui, dar persoanele care doresc să aplice cu succes aceste tehnici trebuie să cunoască, înainte de toate, câteva principii simple de Feng Shui care vorbesc despre acest element activator al energiilor.

Apoi, este important de ştiut că aceste principii se pot aplica atât la birou, cât şi acasă. De exemplu, apa în mişcare, cea curgătoare, activează energiile Yang, dinamice, care intră în casa şi biroul dumneavoastră prin ferestre şi pe la uşi. Acest lucru este în special valabil pentru birouri şi magazine.



Amplasarea: în exterior sau în interior?


În interior puteţi folosi fântâni de dimensiuni mai mici sau acvarii, în timp ce pentru exterior aveţi de ales între fântâni mari, râuri şi iazuri, mici cascade şi chiar piscine. Fântânile de interior se amplasează în general la nivelul geamului, pentru a activa energia Yang care vine din exterior. În schimb, în exterior, sursele de apă se aşează într-o direcţie din care clădirea primeşte energii Yang pozitive, determinate de configuraţia Feng Shui a spaţiului respectiv.
Dormitoarele şi camerele folosite pentru alte activităţi, cum ar fi meditaţia, este bine să aibă o atmosferă Yin, de linişte. Chiar dacă aveţi o energi Yang pozitivă la fereastra dormitorului, sfatul experţilor Feng Shui este să nu folosiţi fântâni sau acvarii. Excepţia ar fi energia prosperităţii curente, în şcoala de Feng Shui tradiţional a Stelelor Zburătoare, care poate fi activată şi în dormitor cu o fântână de interior ce ar urma să funcţioneze în
timpul zilei şi să fie oprită în timpul nopţii.


Tehnica dinamizării energiilor În afară de relaxarea produsă de sunetul liniştitor şi de umidificarea aerului, care este benefică pentru sănătate, sursele de apă dinamizează energiile şi le ajută să-şi facă efectele într-un timp mai rapid.

Fără a intra în amănunte Feng Shui tehnice, putem spune că energiile Yang „se ocupă” de nivelul succesului financiar şi au nevoie de o atmosferă dinamică pentru a se manifesta. Orice sursă de mişcare, dar în special apa, le activează. Bineînţeles, există energii Yang pozitive şi energii Yang negative, singurul mod de a le cunoaşte fiind analiza Feng Shui a spaţiului dumneavoastră, făcută de un consultant calificat.
Analizele Feng Shui se bazează pe anul construcţiei clădirii şi orientarea magnetică măsurată cu busola specială Luo Pan la faţa locului şi este personalizată pentru fiecare spaţiu în parte, de aceea nu putem da aici reţete clare privind locul în care ar trebui să amplasaţi fântânile sau piscinele, în exteriorul casei dumneavoastră.


Amplificarea prosperităţii


Sursele de apă pot fi amplificatori puternici în special la serviciu, dar şi acasă, mai ales dacă aveţi şi un mic birou. Este bine să apelaţi la o evaluare personalizată din partea unui consultant de Feng Shui tradiţional înainte de a le amplasa conform celor citite pe Internet sau într-o carte. Dacă nu aveţi evaluarea respectivă, dar totuşi folosiţi fântâna, puteţi activa din greşeală o energie Yang negativă care poate duce la diverse probleme.
Din raportul întocmit de un specialist pentru casa sau biroul dumneavoastră veţi afla, printre altele, pe unde intră energia prosperităţii, cum să transformaţi energiile care blochează succesul financiar, dar şi ce alte energii veţi putea folosi în afaceri (de exemplu, dacă lucraţi într-un domeniu artistic, puteţi folosi o energie de tip „lemn” pentru a obţine succes).

Text: Miruna Macavei
Consultant Feng Shui
www.fengshui-traditional.ro


sâmbătă, 14 aprilie 2012

Arta Feng Shui - armonia la serviciu

Serviciul este locul unde ne petrecem o mare parte a timpului nostru, deci este foarte important să ne facă plăcere să mergem dimineaţa la lucru, să ne simţim relaxaţi şi concentraţi când lucrăm şi să nu fim epuizaţi la sfârşitul zilei.

În cele ce urmează, Ora de Arhitectură vă prezintă câteva dintre aspecte importante pentru crearea unui mediu armonios de locul de muncă. Cele câteva Reguli Feng Shui enumerate mai jos sunt uşor de urmat. Ele vă vor ajuta să îmbunătăţiţi atât atmosfera generală, la birou, cât şi relaţiile dintre angajaţi.
 

Faţa spre uşă

Cine a lucrat vreodată stând cu spatele la uşă, ştie foarte bine că nu este o poziţie recomandată. În primul rând, vă dă o senzaţie ciudată, pentru că nu puteţi vedea cine intră în încăpere, iar cel care intră poate vedea ce lucraţi la calculator. În plus, astfel de mici întreruperi nu fac decât să vă scadă puterea de concentrare. Tendinţa firească este să vă întoarceţi cu faţa spre persoana care intră în cameră, pentru a vedea cine este şi ce intenţii are faţă de dumneavoastră. Aşadar, mutaţi biroul astfel încât să aveţi în raza vizuală uşile de acces în încăpere.

Poziţionaţi-vă cu spatele la perete. Energia yin (statică) se acumulează lângă pereţi şi în aceştia. Când staţi cu spatele la un perete, vă conectaţi cu energia acestuia, care vă poate fi de ajutor în muncă. Peretele vă oferă şi sprijin virtual, ferindu-vă de privirile altor colegi sau de alte energii mai puţin bune. Bineînţeles că fiecare perete al unei încăperi are tipul ei de energie sau chiar mai multe tipuri. Aceste lucruri ţin de structura energetică a clădirii, care depinde de mai mulţi factori analizaţi în cadrul şcolilor de Feng Shui mai avansate.



Trucul cu oglinzile


Contrar a ceea ce se crede de obicei, oglinzile nu sunt folosite de practicanţii de Fengshui tradiţional pentru contracararea energiilor negative sau alungarea spiritelor malefice. Ele servesc în principal la lărgirea spaţiilor înguste şi la aducerea luminii sau a unor peisaje frumoase din exterior în interiorul unei camere. Nu folosiţi oglinzi create din oglinzi mai mici, care taie imaginea în bucăţi şi nici nu puneţi oglinda în faţa uşii, pentru că poate reflecta în exterior tocmai energia bună de care aveţi nevoie la lucru.

Puneţi flori sau ghivece cu plante pe birou, astfel încât să se afle între voi şi colţurile zidurilor sau ale unor stâlpi care pot îndrepta energii negative spre biroul vostru. Aveţi grijă să fie proaspete şi schimbaţi-le atunci când se ofilesc. Creaţi un câmp de energie (Ming Tang) în faţa biroului vostru. Ming Tang sau câmpul luminos (de energie) este un spaţiu deschis aflat în faţa casei, un loc unde se poate aduna energia pozitivă. Prin analogie, încercaţi să aveţi loc liber în faţa biroului vostru pentru că energia bună să se poată acumula şi să vă ajute în muncă.



Lărgiţi coridoarele înguste cu ajutorul oglinzilor amplasate pe pereţi. De asemenea, dacă este loc, puteţi folosi mici ghivece cu plante pentru a încetini curgerea energiei prin coridoare lungi şi înguste sau folosiţi tablouri cu peisaje pentru a adăuga profunzime acelui spaţiu.

Energizarea biroului


Nu staţi direct sub o bârnă. Schimbaţi-vă locul său încercaţi mascarea ei cu un tavan fals, dacă este posibil. Durerile de cap sau alte simptome neplăcute sunt cauzate uneori şi de aceste „îmbunătăţiri” arhitectonice.

Dacă simţiţi că ceva vă apasă sau sunteţi înghesuiţi în biroul vostru, instalaţi lumini puternice. Asta dacă nu aveţi parte de un birou iluminat din belşug de lumina soarelui. Apoi, folosiţi vopsea albă pentru a îmbunătăţi calitatea energiei. Creaţi un flux al energiei în linii curbe. Permiteţi-i energiei să circule în linii curbe pentru a vă aduce armonie la locul de muncă. Acest lucru îl puteţi realiza într-un spaţiu unde lucrează mai mulţi colegi prin aranjarea birourilor şi a altor mobile sau obiecte decorative: ghivece cu plante, dulapuri, etc.



Creaţi un spaţiu de primire a vizitatorilor care să vă aducă prosperitate. Dacă zona în care sunt primiţi vizitatorii cuprinde un spaţiu liber (Ming Tang), atunci va tinde să aibă parte de Feng Shui mai bun, pentru că permite acumularea energiei. Păstraţi această zonă bine iluminată şi plină de energie yang.

Acestea sunt câteva idei pentru birou, unul dintre locurile care ar trebui să vă aducă bucurie şi satisfacţii în viaţă. Încercaţi să le înţelegeţi şi să aplicaţi principiile conţinute în acest articol.

Miruna Macavei
http://www.fengshui-traditional.ro/