Bine ati venit pe blogul revistei - ORA DE ARHITECTURA

marți, 28 august 2012

Mobilierul multifunctional

Conceptul minimalist a ajuns să fie aplicat nu doar în designul interior, ci şi la conceperea pieselor de mobilier. Astfel a apărut aşa-numitul mobilier multifuncţional, care îndeplineşte cel puţin două funcţii, fiind astfel ideal pentru spaţiile mici. Un apartament modest poate căpăta un design modern şi aerisit, cu ajutorul acestor piese originale şi ingenioase.

Conceperea mobilierului multifuncţional necesită cunoştiinţe în tehnologie, ergonomie şi design. Dacă vă place să aveţi mereu la-ndemână cărţile sau revistele preferate, puteţi opta pentru un fotoliu sau un scaun multifuncţional. Asemenea piese de mobilier, care au încorporate şi o mică bibliotecă, se găsesc în diferite modele sau culori, pe gustul tuturor.

Acest mobilier are un spaţiu de depozitare încorporat şi se poate transforma, în doar câteva clipe, într-o măsuţă şi un scaun.

Casulo, mobilier de cameră la pachet

Fără îndoială, Casulo este una din cele mai impresionante piese de mobilier multifuncţional. La prima vedere, invenţia nemţească nu pare a fi mai mult decât o cutie galbenă. Cu puţină răbdare şi urmând instrucţiunile simple ale producătorului, Casulo se transformă într-un set complet de mobilier, cu: dulap, birou, un scaun ajustabil, doi tabureţi, o etajeră cu şase rafturi şi un pat cu saltea. Practic, tot mobilierul necesar dotării unei camere încape în această cutie. Două persoane pot asambla tot mobilierul în doar zece minute, fără niciun fel de unelte sau scule.



Patul din tavan

Dacă locuiţi într-un apartament mic sau într-o garsonieră, o modalitate foarte practică de aeconomisispaţiu este să combinaţi camera de zi cu spaţiul de dormit. Bedup este o un pat ascuns în tavan, care poate fi „coborât” seara sau atunci când doriţi să vă întindeţi în el. Înălţimea patului este ajustabilă. Dacă îl suspendaţi la un metru, de pildă, nici nu trebuie să mutaţi canapeaua, masa sau fotoliile de sub el. Bedup are un design modern şi este disponibil în mai multe culori, iar dacă e încastrat într-un tavan fals, poate fi complet ascuns de ochii musafirilor dumneavoastră.



Masa cu trei fețe


Dacă un scaun care se transformă în masă nu este suficient pentru dumneavoastră, poate preferaţi această piesă de mobilier, care poate fi „convertită” din măsuţă de cafea în birou sau în masă pentru servit cina. Scaunele pot fi aşezate sub masă, astfel încât să nu ocupe spaţiu în plus, iar când doriţi să serviţi masa, câteva simple mişcări sunt suficiente pentru a-i da mobilierului forma şi funcţia dorite.


Cubul minune

The Kewb - aşa cum a fost numit de producătorii lui britanici – este unua din cele mai versatile piese de mobilier multifuncţional. Poate fi folosit pe post de măsuţă de cafea sau noptieră, dar şi ca fotoliu sau asemeni unui set de mobilier japonez, cu o măsuţă joasă şi trei perne de şezut. Puteţi combina mai multe astfel de „cuburi”, pentru a vă mobila complet livingul, atunci când aveţi musafiri. În plus, The Kewb este fabricat din lemn de calitate superioară şi are un preţ rezonabil.


Biroul pe roţi

Dacă vă place să urmăriţi televizorul în timp ce lucraţi la laptop, Creative Industrial Objects a creat mobilierul ideal pentru dumneavoastră. Această mică noptieră, montată pe roţi, poate fi trasă în faţa televizorului şi folosită ca măsuţă pentru laptop, cu numeroase sertare. Este ideală pentru a economisi
spaţiu în biroul dumneavoastră. 



Mobilarea unei locuinţe mici este infinit mai uşoară dacă ştiţi ce să alegeţi. Gama pieselor de mobilier multifuncţional este deosebit de vastă. Trebuie doar să găsiţi modelul care corespunde gusturilor şi nevoilor dumneavoastră.


Text: Monica Mateiu

miercuri, 8 august 2012

Iaht ecologic pentru o croaziera de vis

O croazieră de vis, într-o atmosferă intimă, liniştită, departe de lumea dezlănţuită şi, în acelaşi timp, respectând natura şi principiile ecologice, ne este oferită de o celebră companie franceză de construcţii navale, împreună cu una din Monaco.

Cele două companii de construcţii navale şi-au dat mâinile şi au realizat un proiect comun constând într-un un iaht de dimensiuni enorme, dar în acelaşi timp apelând la soluţii ingenioase bazate pe principiile energiei „verzi”, mai exact pe lumina solară. Iahtul se încadrează în categoria construcţiilor mari, având o lungime de 58 de metri, respectiv o lăţime de 38 de metri. Ambarcaţiunea se bucură de o suprafaţă imensă, de 3.400 metri pătraţi. Cu toate acestea, pentru a le asigura pasagerilor intimitatea dorită şi liniştea mult vizată, iahtul are o capacitatea de doar 12 pasageri. Fiecare dintre ei sunt însă trataţi regeşte de către cei 20 de membri ai echipajului de la bord.
 



Eco-iaht


Ambarcaţiunea funcţionează după principiile energiei verzi. Construcţia economiseşte între 20% şi 30% din combustibil, respectiv între 40% - 50% din energia electrică. Hotelul plutitor este proiectat astfel încât pe o suprafaţă de 900 metri pătraţi sunt dispuse panouri solare, care produc zilnic o putere de 500 kW.

Cosntrucţia se bucură de tot confortul după care tinde orice turist dornic să petreacă câteva zile în compania selectă a unor prieteni. Funcţiunile create de constructori fac din această ambarcaţiunea una de lux. Iahtul este prevăzut cu trei punţi, o piscină de 25 metri pătraţi, dar şi cu spa, saună sau sală de masaj. Accesul pe ambarcaţiune se poate face şi pe calea aerului, aceasta fiind prevăzută cu un heliport.

Cei 12 pasageri au la dipoziţie pentru petrecerea timpului liber o alee pentru promenade, cu o lungime de 130 de metri, o cameră de audiţii muzicale, o sufragerie, o sală de cinema, punţi însorite, terase şi alte locuri de odihnă. Cele trei punţi comunică între ele cu ajutorul unor scări, dar construcţia este dotată şi cu un lift.

 

Ambarcaţiune de lux


Apartamentul proprietarului se bucură de un design interior special. Cu o suprafaţă de 200 metri pătraţi, apartamentul ocupă în întregime cea de-a treia punte. De pe terasa proprie, lungă de 25 de metri, panorama asupra mării este fantastică. Iahtul este proiectat sub formă de potcoavă şi este prevăzut cu un acoperiş mereu scăldat de razele soarelui.

Spaţiul de relaxare comun, aflat pe puntea inferioară, se bucură de o seamă de dotări, cum ar fi: spaţii de odihnă, un pian, un bar, locuri de servit masa şi altele. Sufrageria este în aşa fel amplasată încât permite vederea la mare.

Un alt sector îl reprezintă apartamentele pentru oaspeţi. Cele cinci încăperi sunt doate fiecare cu câte două paturi. Şi oaspeţii se pot bucura de mirifica vedere spre largul mării, terasele apartamentelor fiind amplasate pe puntea de mijloc. Tot la acest nivel a fost concepută şi o sală de lectură. Confortul a fost ridicat la cele mai înalte standarde, iar utilizarea luminii solare este un atuu pentru ecologiştii care promovează energia neconvenţională. Astfel, întregul design vine să confere pasagerilor o croazieră de vis.

Text: Cristina Pușcaș

marți, 7 august 2012

Amenajarea holului - O provocare pentru designul interior

Holul apartamentelor este de multe ori neglijat din punct de vedere al designului interior, ajungând să contrasteze cu încăperile spre care duce, în loc să le completeze şi să formeze o conexiune între ele. Totuşi, acesta fiind primul spaţiu al locuinţei şi de asemenea primul contact al privitorului cu apartamentul, merită o atenţie deosebită în ceea ce priveşte amenajarea şi decorarea.

Holul este un spaţiu de legătură, de trecere, şi nu un spaţiu care va fi locuit, asemenea unor camere. Aşadar, acest tip de spaţiu necesită o abordare uşor diferită în ceea ce priveşte amenajarea interioară. Dacă pentru camere în general se abordează un stil unitar, pentru hol este necesară crearea legăturilor specifice dintre interior şi exterior, dintre încăperi şi stilul acestora. 



Holul ca spaţiu de legătură


Designerul Stephan Eyck le prezintă cititorilor revistei „Ora de Arhitectură” o variantă de amenajare a unui hol dintr-un apartament. Din punct de vedere structural, acesta este un hol clasic, însă prin design s-a evitat senzaţia de încărcat şi folosirea prea multor uşi, punându-se accent pe amplificarea, deschiderea şi vibrarea spaţiului. Spațiul unui hol de apartament este de cele mai multe ori ocupat de mobilierul pentru haine si pantofi, însă în cadrul acestui proiect s-a mers mai mult pe crearea unui spaţiu de legătură între exterior şi interior, punându-se perfect în valoare plastica spaţiului. Având în vedere faptul că apartamentul avea deja un spaţiu alocat depozitării hainelor de zi cu zi, în interior, nu a fost necesară aglomerarea spaţiului de la intrare prin amplasarea unui corp de mobilier în hol, iar astfel spaţiul a putut fi folosit punând accent pe estetic.



Contrastul închis-deschis


Stilul modern minimalist şi contrastul închis-deschis sunt doar câteva repere în definirea acestui proiect de design. Contrastul puternic, rupt prin textură, crează o senzaţie unică de spaţiu deschis şi unitar în acelaşi timp. Acelaşi stil minimalist cu care designerul ne-a obişnuit caracterizează şi acest proiect; simplitatea liniilor şi gama cromatică restrânsă sunt emblematice.
 
S-au folosit culori contrastante, puternice, şi o textură aproape metalică cu efect optic foarte bine conturat. Jocul de forme, culori şi texturi combină negrul, maroul şi albul cu unghiurile drepte tăioase, clare şi bine definite. Oglinzile de pe peretele decorativ creează un plus de adâncime şi recompun dinamic spaţiul holului, în funcţie de poziţia privitorului. Un material lucios s-a folosit şi pentru podeaua holului, aceasta amplificând senzaţia vibrantă de spaţiu şi venind în mod fericit în completarea suprafeţelor reflectorizante ale oglinzilor.



Amenajarea holului în stil minimalist

Oglinzile oferă o iluzie a spaţiului foarte bine gândită, în aşa fel încât să nu fie redundantă sau falsă, dar totuşi să creeze un efect unic. Nişa orizontală taie spaţiul peretelui decorativ şi îi conferă acestuia luminozitate, contrastând plăcut cu oglinda verticală cu care se intersectează. Această nişă cu rafturi specific minimaliste şi oglindă atrage atenţia privitorului şi pune în valoare peretele fără să îl încarce inutil. De asemenea, aceasta propune un spaţiu minim de depozitare, foarte util pentru un hol. Din punct de vedere tehnic, materialele folosite în finisajele pereţilor sunt vopseaua lavabilă pe bază de latex şi plăcile ceramice de la Aparici.

 

Holul acestui apartament reuşeşte să capteze atenţia privitorilor încă de la început, atrăgând atenţia într-un mod creativ asupra designului interior. Soluţiile tehnice şi estetice alese sunt cele ma potrivite pentru a crea un spaţiu plin de atmosferă şi eleganţă, a cărui tonalitate se regăseşte şi în celelalte încăperi ale apartamentului. Iată aşadar că un hol poate fi mai mult decât un simplu spaţiu de depozitare, aglomerat sau încărcat inutil, fiind transformat într-un spaţiu aerisit şi dinamic, bine proporţionat şi elegant.

Mai multe proiecte ale designerului Stephan Eyck puteţi vedea pe site-ul www.stephaneyck.ro