Ora De Arhitectura - numarul 3

MIRCEA CÃLIN LUNGU - arhitectura ca mod de viatã - interviu

 ,, A practica arhitectura înseamnă să ai vocaţie. Te naşti sau te formezi în familie şi mediu social cu abilităţi percepţionale, analitice şi sintetice specifice, unidirecţionate spre actul conceptual. Dacă simţi şi apreciezi cum trăieşti în locuinţa ta, cum înveţi în şcoala ta, cum te desfăşori în spaţiul public şi dacă ai şi o analiză critică asupra acestor medii, atunci însemnă că ai înclinaţie, ai vocaţie să practici arhitectura.’’
arhitect Mircea Călin Lungu

De ce aţi ales profesia de arhitect? Este o profesie vocaţională? Desigur că vocaţia este un dar, un DAR  de la divinitate... Cred în vocaţie ca factor motrice în viaţă, deci,  este valabil â şi în cazul meu. Amintiri... Am talent la desen..., moştenit de la părinţi: tata în creion şi mama, acuarelă.. Acest fapt m-a încurajat să acced spre aula arhitecturii... Dar mai este un aspect foarte important:  orădean fiind, am trăit toată copilăria şi adolescenţa pe străzile acestui oraş şi arhitectura sa şi-a pus o mare amprentă asupra deciziei mele finale. Umblam cu aparatul de fotografiat şi fotografiam clădiri, vitralii... Odată, am fost apostrofat de un locatar că vreau să sustrag clanţa, în timp ce mişcam cu forţa o foaie de uşă înţepenită pentru a o deschide în ”contre jour” să văd dacă are vitralii..!!!

A practica arhitectura înseamnă să ai vocaţie. Te naşti sau te formezi în familie şi mediu social cu abilităţi percepţionale, analitice şi sintetice specifice, unidirecţionate spre actul conceptual. Dacă simţi şi apreciezi cum trăieşti în locuinţa ta, cum înveţi în şcoala ta, cum te desfăşori în spaţiul public şi dacă ai şi o analiză critică asupra acestor medii, atunci însemnă că ai înclinaţie, ai vocaţie să practici arhitectura. Altfel, dacă eşti trecător prin aceste stări, şi nu simţi sensul celor ce te înconjoară, poţi să devii arhitect, dar vocaţia îţi va lipsi şi vei fi doar un executant al unor formule.... 
 În ceea ce vă priveşte se poate vorbi despre  o viziune proprie  concretizată în proiectele realizate? Aţi reuşit s-o traduceti in practică in relaţia cu comanditarii?Amprenta personalităţii este principalul element ce determină actul creativ în arhitectură. Desigur că mă simt stăpân pe vizunea mea arhitecturală, şi drept dovadă a acestui fapt stau schiţele pe care le fac, în orice ipostază mă aflu, de multe ori altundeva decât la birou, unde de altfel am condiţiile cele mai bune: planşetă, pixuri cu mină de grafit de mai multe durităţi, lumină şi .. muzică. Schiţe spuneam, care se aranjează, parcă de la sine, într-o ordine firească, în directă legătură cu dorinţele clientului meu, chiar şi atunci când, sunt elaborate în variante succesive. În final, aproape întotdeauna, prima schiţă reprezintă şi modelul pentru proiectul respectiv. Vă mărturisesc că una dintre casele reuşite pe care le-am proiectat, a avut la bază o schiţă făcută într-un salon de spital, în Cluj Napoca. Iată că viziunea trebuie să sălăşluiască în cel care o stârneşte, o provoacă şi o mânuieşte în sensul ales de el.De cele mai multe ori, însă, în relaţia cu comanditarii, duc lupte serioase, deoarece, din păcate, mulţi dintre ei (pot spune ... dintre noi!) sunt pe un făgaş greşit în ceea ce priveşte actul de a construi şi consideră că ştie să o facă dezinvolt ... dar cu câte greşeli... deoarece cred că se pricep foarte bine la acest lucru. Şi aşa, de cele mai multe ori, ideile mele sunt alterate pe şantier, grav, inestetic şi nefolositor. Exemple sunt foarte multe, şi astfel, din păcate, palmaresul meu profesional are de suferit.. Aceasta este societatea în care trăim...
 In ce măsura omul actual se raporteaza la locuire şi la casă ca la un act spiritual?
Nu prea pot spune lucruri de profunzime despre acest subiect. Omul de azi este dedicat aproape în exclusivitate dorinţei de trai uşor, sau mai bine zis dedicat modalităţilor de a avea bani. Chintesenţa modului de gândire a omului actual este ziua de azi: să o trăieşti ca şi cum ar fi ultima şi să profiţi de ea! Total greşit, deoarece se pierde astfel continuitatea culturii, educaţiei, moştenirile morale, sociale, etc. În acest context, am întâlnit doar câţiva clienţi care se gândeau să-şi construiască o casă care să corespundă corect nevoilor sale dar şi a celor care o vor prelua în viitor. Casa astfel gândită, croită exclusiv pe impresii şi nevoi de moment, a devenit chiar foarte curând (şi eu am avut deja câteva experienţe în acest sens) obiectul unor modificări structurale şi funcţionale pentru a se adapta noilor locatari. Şi, nu vi se pare ciudat, atâta timp, cât ştim cu toţii că un imobil de locuit, conceput cu minte limpede şi ...vizionară, în multe părţi ale lumii, a servit multor generaţii, în aceleaşi condiţii, fără transformări? Sunt atâtea conace, locuinţe, castele, care şi azi corespund unei folosinţe eficiente. Dacă s-au adus modificări, acestea au fost de ordin tehnologic, pentru sistemele de încălzire, condiţionare, etc. Deci o adapatare, nu o transformare. În aceste cazuri putem vorbi de un act spiritual exprimat în accesul la o locuire eficientă şi incărcată de căldură.   Cum a influenţat locuirea la bloc, de aproape o jumatate de secol, mentalitatea oamenilor care acum se mută la casă?
Acest subiect este de foarte mare actualitate. A locui în bloc nu consider că este o defavoare. Cred însă că în România, prin excelenţă, în comparaţie cu celelalte state foste socialiste, locuirea la bloc a fost asociată cu apa din subsol, cu lifturile care se strică mereu, cu izolaţiile de pe terasele superioare care lasă apa să treacă, cu un confort termic scăzut şi comandat (dacă primăvara trei zile este peste nu ştiu ce temperatură exterioară, căldura se opreşte!!!, şi invers iarna = exclusiv româneşte!), cu o lipsă de organizare particulară şi solidă la nivel de scară (asociaţiile de proprietari care nu fac mai nimic şi nu reprezintă interesele reale ale locatarilor) şi altele. Rusia are blocuri din epoca comunistă foarte confortabile, cu spaţii mari şi generoase, deasemenea şi Ungaria şi Cehia. De fapt ce spun, am uitat cumva de Oradea, de palatul Ullmann, palatul Poinar, multe alte imobile din zona străzii Republicii, unde oameni cu bani mulţi îşi cumpără şi azi locuinţe? Oare de ce? Cei care au şansa să-şi construiască o casă şi să plece de la blocurile de care vorbeam mai sus, o fac ori din dorinţa de a avea un petic de verdeaţă, ori din dorinţa de a parveni, ori pentru că îşi permit. Consider că repulsia faţă de locuirea la bloc este doar o iluzie, sau este foarte bine localizată în cazul blocuilor cu un confort redus. Oamenii au locuit la case de când lumea, cu toate acestea, azi, după o jumătate de secol, se produce o migraţie dinspre blocuri dar şi înspre acestea.

 Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, relaţia unei locuinţe/case  cu locul in care urmeaza  să fie sau este deja  amplasată, astfel incât  să se creeze o poveste? Ce presupune elaborarea unui proiect de arhitectură, pornind de la forma iniţială de modelare a vidului, până la concretizarea acestuia intr-o construcţie?

 Totdeauna casele au o poveste. În ceea ce mă priveşte, fără nicio îndoială, casele proiectate de mine, sunt adaptate locului. Am proiectat o casă care mimează forma şi panta naturală a amplasamentului, cu o formă neregulată, şi clienţii au fost foarte încântaţi, au construit-o şi se simt foarte bine în ea. Este unul din principiile Feng Shui, care spune că trebuie să te înclini în faţa naturii şi a locului, a specificului său, să te contopeşti cu natura. De aici până la povestea casei nu mai este decât foarte puţin: cu imaginaţie şi talent, se conturează forma curţii prin plantaţiile care se fac şi astfel, prin cronologia faptelor, de la proiectare până la maturitatea casei, se croieşte, se naşte, se perpetuează o poveste specifică. 

 Pentru evitarea clişeelor, cum poate fi aplicată nuanţarea soluţiilor originale arhitecturale?
Clişeul este de cel mai multe ori un laitmotiv! Iar folosirea unui laitmotiv nu este dăunătoare. Depinde însă de context, de subtilitatea extragerii ideii principale din acel model, şi de aplicabilitatea lui. În Oradea, avem mereu modele gen laitmotiv, datorită perioadei condensate de început de secol, în care s-a construit mult şi bănos! Originalitatea în acest caz este prezentă prin inventivitate şi modelarea elementelor specifice perioadei.Exact în acest fel se petrec lucrurile şi azi, însă, din păcate imaginaţia creativă are de suferit: se foloseşte pastişa ca mijloc de pseudo-creativitate, reluându-se la infinit aceeaşi abordare plastică, şi aici mă refer, printre altele, la pereţii cortină din sticlă!! Cred că în prezent suferim în meseria noastră din cauza unei influenţe tehnologice şi a unei minimalizări, sau simplificări excesive a plasticii şi a decoraţiei. 

 Ce implică, in ideea de locuire, inţelegerea raportului individ-comunitate? Cum trebuie înţeles contextul de locuire?
Locuirea este esenţa vieţii sănătos şi corect trăite. Şi ce altceva trebuie să aşteptăm de la actul de creaţie în domeniu, cât şi de la autorităţi, decât o corectă abordare a actului locuirii? Raportul individ-societate, în cazul locuirii, este exprimat prin reacţia proprietarului la condţiile create de comunitate pentru a i se respecta dreptul fundamental: cel la viaţă! Din păcate, trebuie să subliniez că, din experiența acestor ani de după ”revoluţie”, am extras foarte multe, excesiv de multe, exemple despre o greşită abordare a acestui raport. De exemplu, înţesarea cartierelor omogene de locuit cu activităţi comerciale şi de servicii, în detrimentul locuirii exclusive. Este o foarte mare greşeală. În calitate de membru în comisiile de specialitate ale autorităţilor, am insistat pentru reglementarea acestui aspect, prin elaborarea de regulamente locale structurate pe cartiere şi străzi, prin care să se interzică dezomogenizarea zonelor de locuit.
  Asistăm  la o forma de exagerare a spaţiului de locuit, la un exces formal în detrimentul esteticului si funcţionalului. Cum poate fi rezolvată această situaţie care ajunge sa definească peisajul arhitectural urban, cu extensie si spre cel rural?
Vă referiţi desigur la excesele pe care le întâlnim destul de des pe străzile localităţilor noastre. Este rezultatul acelui entuziasm, greşit pus în practică, al comanditarilor care doresc să epateze, să se detaşeze, să exceleze, să ne mintă şi , în ultimă instanţă, să se mintă. Spun minciună, deoarece aproape toţi îşi depăşesc condiţia şi astfel creează voit false impresii. Acest aspect se poate rezolva în timp, cu efortul conjugat al specialiştilor şi al autorităţilor: Primii începând din şcoală-facultate, continuând apoi în practica profesională, iar ceilalţi prin programe educaţionale în masă, gen programe guvernamentale. 

 Ce trebuie să ofere, dar şi să exprime o casa?
Atât de puţin şi atât de succint: confort, linişte şi căldură. În plus, ar trebui să exprime exact ceea ce este de fapt, într-un mod discret, elegant şi proporţionat. Cred cu tărie că expresia unei locuinţe trebuie să o reprezinte forma sa confortabilă, compactă, astfel va exprima şi comoditate folosinţei sale. Vă dau ca exemplu locuinţele din ţările de jos, care sunt aproape toate identice dar, din punctul meu de vedere, exprimă ceva ce astăzi ne cam lipseşte: unitate şi coeziune!. 

 In ce măsura arhitectura din zilele noastre îşi impune dimensiunea culturală?
Este foarte greu de definit în cazul arhitecturii, această dimensiune culturală despre care se tot vorbeşte în mediile de specialitate. Spun asta deoarece, globalizarea, exprimarea profesională care depăşeşte graniţele naţionale, zonale dacă vreţi, prin lucrări de arhitectură executate de arhitecţi, oriunde în lume, face să se piardă identitatea culturală specifică. De asemena tehnologia, influenţează decisiv soluţiile finale, acceptate de comanditari. Sunt exemple la nivel mondial, în care arhitectul proiectant a ales plastica şi funcţiunea inspirându-se din specificul local, dar nimeni nu poate spune cât de reuşit sau benefic. Cred că acest aspect, se va şterge în timp şi îşi va pierde conţinutul. 

 Se poate vorbi despre o formă de nostalgie in arhitectura româneasca de azi?
Cred că da. Dar într-o mică măsură. Sunt realizări foarte recente care au luat drept model arhitectura interbelică, de ispiraţie Bau Haus, proporţionată şi cu o plastică estompată, care pot fi condiderate nostalgice. Este o practică pe care şi eu o exersez în produsul meu, dar este greu digerată de clienţi. 
  Ce rigori se impun in dezvoltarea urbană astfel incât să se asigure coerenţa arhitecturală?
Dacă vorbim de coerenţă arhitecturală, înseamnă că am intrat pe un făgaş de pură specialitate. Întrăm în sfera teoreticului, a cercetării. Este mai mult un deziderat, dacât o realizare sau un dat. şi este foarte greu de înfăptuit. Poate atât de greu încât nici nu mai reprezintă un interes în zilele noastre!. Totuşi, dacă veţi vizualiza prin intermediul Google Earth, zone periferice al multor oraşe mari din lume, veţi descoperi cartiere de locuire foarte omogene, deosebit de interesante, care nu au nici o stradă dreaptă, tocmai pentru a crea un mediu aproape de formele naturale. Din vizionarea acestor cartiere enorme, multe, foarte multe (Chicago, Paris, San Antonio, etc) alăturate, pline de verdeaţă, cu străzi foarte largi, am înţeles că există deja un cult şi un interes pentru acest gen de coerenţă urbanistic-arhitecturală.
  Cum estimaţi dezvoltarea oraşului Oradea dpdv arhitectural in următorii ani?
Nu am nicio idee în acest sens. La nivel local suferim, din acest punct de vedere, de lipsa unor planuri de dezvoltare coerente, pe termen mediu şi lung, absolut necesare. Ultimii douăzeci de ani nu au făcut decât să promoveze o dezvoltare foarte haotică, oportunistă, excesiv de permisivă, care nu garantează nimănui că aceasta ar putea genera o dezvoltare programată. Ceea ce totuşi are relevanţă, este aspectul cel mai important în cazul Oradiei, şi anume interesul foarte crescut pentru zona istorică, care promite o revigorare foarte sigură a turismului arhitectural. În rest, cartierul Grigorescu de exemplu - în opinia mea cel mai elocvent exemplu negativ dintre multe altele – pot sa afirm că este o greşală fatală, care va costa oraşul foarte mult, atât înceea ce priveşte imaginea, cât şi costurile . Nu prevăd, în sensul întrebării dvs., energia şi puterea necesară unei abordări decisive, categorice, mai ales în contextul socio-politic actual. 

 Ce promite tânara generaţie de arhitecţi?. Tinerei generaţii de arhitecţi, foarte numeroasă de altfel, îi prevăd un viitor nesigur, dar mai ales lipsit de satisfacţii. Aceasta datorită lipsei de comandă, care este rezultatul încetinirii majore a ritmului de investire, fapt prezent la nivel mondial, dar şi a lipsei de formare profesională de calitate. Să nu fiu greşit înţeles, formarea suferă din cauza influenţelor tehnologice, care reduc la minim inventivitatea. Generaţiei tinere îi trebuie mult noroc în selectarea ei de către puţinii comanditari semnificativi. Recomandarea mea este: perseverenţă şi participare la concursuri internaţionale de soluţii.

Mobilierul urban - vitrina orasului

Din ce în ce mai mult, colectivităţile locale consideră mobilierul urban o vitrină a oraşului, ce îi reflectă dinamismul şi identitatea, punându-i în valoare patrimoniul şi oferind în acelaşi timp o ameliorare a cadrului de viaţă în oraş.

Există în acest sens un trend pentru proiecte urbane care încurajează creativitatea, în ideea de a aduce frumuseţe unor obiecte de altfel strict funcţionale. Mobilierul urban are astăzi rolul de a pune în valoare diversele spaţii publice, contribuind la confortul şi estetica locurilor în care este amplasat. Băncile, coşurile de gunoi, jardinierele, stâlpii şi gardurile de delimitare, rastelurile de biciclete, protecţiile pentru arbori, afişajele publicitare, adăposturile pentru aşteptarea autobuzelor şi parcurile de joacă pentru copii schimbă imaginea unui oraş. Iar câteodată, fără să ne dăm seama, încurajează socializarea. Ei, cam acest lucru au încercat studeţii de la anul I Arhitectură din Oradea să arate timp de câteva zile în Parcul Libertăţii. 

O alternativă la ceea ce vedem zilnic.

Studenţii au fost provocaţi de către profesorii lor care i-au împărţit în echipe a câte patru persoane, iar după două săptămâni şi-au expus operele care mai de care mai interesante şi unice. Cei mai mulţi dintre creatori s-au gândit la bănci, însă o singură echipă a conceput un hamac i-aş spune eu ideal pentru malurile Crişului Repede. Studenţii spun la unison că mobilierul urban din Oradea e mult prea monoton, nu se integrează deloc spaţiului din diferite zone ale oraşului, ei susţin că ce oferă ei e altceva, care s-ar contopi cu spaţiul oraşului.

” Fiecare parc ar trebui să fie un loc de atracţie şi am încercat să găsim un liant între mobilier ca atare, spaţiul în care acesta este aşezat şi echipa noastră a mai adus un plus de multifuncţionalitate, respectiv posibilitatea ca o bancă să fie un loc de relaxare iniţial, iar mai apoi un loc unde se pot afişa materiale publicitare”, menţionează Ile Cristian.

„Ideile lor sunt o alternativă la ce avem azi în Oradea, după cum vedeţi sunt altceva”, spune profesorul Cristian Puşcaş. De asemenea, decanul Facultăţii de Arhitectură şi construcţii, Aurora Mancia conchide: ”Oradea trebuie să simtă mai mult că avem viitori arhitecţi care au valoare, de aceea ar trebui sprijinită mai mult această facultate”. Viceprimarul Gheorghe Carp a analizat şi el atent creaţiile viitorilor arhitecţi şi a spus :„ Analizăm acest tip de mobilier şi vom vedea ce putem face pentru a le lua în considerare pe cele care atrag atenţia mai mult”.

Designerul de interior, o necesitate?

Amenajarea unui apartament de bloc, la prima vedere, pare a fi o acţiune destul de uşoară, atunci când răsfoim publicaţiile de specialitate sau consultăm internetul. Adevărul este că, în majoritatea cazurilor, problemele apar abia în momentul implementării ideilor în spaţiul real, dimensiune în care toate imaginile si formele perfecte încep să-si piardă conturul odată confruntate cu aspectele tehnice.

La o sumară concluzie răspunsul la întrebarea din titlu ar fi fără doar şi poate DA, avem nevoie de un designer. În acest număr vă oferim sfatul unui specialist şi anume Stephan Eyck, un designer de interior care desluseşte amenajarea unui apartament de 95 de metri pătraţi. 

“Stilul abordat este unul minimalist, un stil preferat cu precădere de familiile tinere şi active. Principalul obiectiv al acestui proiect de amenajare interioară a fost crearea unui raport echilibrat între funcţional si estetic, regăsit în toate spaţiile apartamentului după cum se observă în imaginile de mai jos” menţionează designerul Stephan Eyck.

Livingul si bucătăria

După cum se vede, materialele folosite predilect în finisarea spaţiilor sunt: piatra decorativă, travertinul şi lemnul.

Livingul şi bucătăria sunt de tip open space. Piatra naturală este materialul de la care a pornit transpunerea în practică a întregului concept de ambientare. Pe traseele locuinţei, anumite zone sunt evidenţiate prin utilizarea efectului generat de contrastul închis – deschis, creat de prezenţa pietrei naturale în antiteză cu tonalitatea caldă a zugrăvelii, dar si a lemnului, material din care este confecţionat mobilierul în strânsă legătură cu elementele decorative din lemn masiv, poziţionate pe suprafaţa tavanului. Locuinţa are sistemul de încălzire montat în pardoseală, aspect care a impus utilizarea travertinului pentru placarea acestei zone.

Conceptul de amenajare este unitar, fiind păstrat pe toate traseele locuinţei. În ambientarea bucătăriei este utilizat acelaşi limbaj cromatic, prezent atât în finisajul pereţilor, cât şi în varianta de mobilier căreia i s-a atribuit un caracter compact si funcţional...

Corpurile de iluminat folosite sunt variate ca design, dar şi ca intensitate a luminii pe care o generează. Destinaţia fiecărui spaţiu a dictat alegerea acestora, fără a pierde din vedere obţinerea unei atmosfere calde si primitoare.

Dormitorul matrimonial este conceput ca un spaţiu cu o identitate caracterizată de simplitate şi eficienţă. 

În aceasta zonă, pentru finisarea pereţilor, opţiunea este un tapet cu motive florale, care imită perfect broderia. Nuanţa de ocru, asociată cromaticii mobilierului si pardoselii, reuşeşte să facă din dormitorul matrimonial unul din cele mai calde şi relaxante spaţii din apartament. Mai multe imagini se pot vedea pe site-ul www.stephaneyck.ro 

HOTELUL RAMADA - Un nou reper arhitectural pe harta Oradiei.

  Amplasat într-un nod rutier important al oraşului Oradea, volumul hotelului Ramada emană eleganţă, modernitate şi contemporaneitate, în sintonanţă deplină cu dinamismul zonei în care este aşezat.

Volumele prismatice clare, accentuate de paleta cromatică aleasă, subliniază caracterul business al locaţiei şi al obiectului deopotrivă. Chiar dacă imobilul propus se înscrie în regimul de înălţime general al zonei, prin orientarea sa, obiectul de arhitectură devine capăt de perspectivă pentru întreaga zonă.  

Ambianţa elegantă şi modernă de la exterior se păstrează şi în zona foaierului principal. Liniile clare, moderne, exprimă dinamism, sinceritate şi creează un spaţiu aerisit şi urban în acelaşi timp. Cele trei săli de conferinţă, restaurantul sau spaţiul pentru fitness oferă clienţilor un mediu modern şi reconfortant. Materialele şi finisajele folosite respectă cerinţele de calitate, şi reuşesc ca prin armonia combinării lor sa dea un aer unitar spaţiilor comune, dar totuşi să le individualizeze unele în raport cu celelalte. Clientul ţintă al acestui hotel, omul de afaceri dinamic, va găsi în spaţiile interioare special gândite pentru el întregul confort şi deplina libertate de care are nevoie.

 zona de zi  - apartament         

zona de noapte

business room

Fiecare cameră în parte este amenajată în aşa fel încât să asigure o şedere lipsită de constrângeri. În plus, apartamentele oferă condiţii ideale pentru odihnă şi relaxare, asigurând pe lângă zonele de zi şi de noapte un dressing generos şi un grup sanitar dotat după ultimele standarde în domeniu. Ancorat într-o ambianţă urbană din ce în ce mai bine definită, Hotelul Ramada propune nu doar vizitatorilor săi ci şi locuitorilor oraşului un nou reper arhitectural pe harta Oradiei. Volumetria explicită, liniile dominante concise exprimă o atitudine sinceră şi curajoasă a echipei de arhitecţi, fără ca prin această atitudine să agreseze contextul urban existent.

Ora De Arhitectura